Intre inger si demon, iertare si ranchiuna

"Iertarea este atributul celor puternici!" Iertarea este un dar aflat în slujba legaturilor interumane, este rasuflarea menita sa readuca pacea, este un gest de reconciliere, de recuperare a armoniei. Dar ce putem spune despre opusul sau, ranchiuna? Daca este adevarat ca fiecare persoana sa confruntat, cel pu¿in o data în viäa, cu ranchiunile care iau condi¿ionat procesul de cre¿tere individuala, asta înseamna ca, fiind târâta de for¿a patimilor, a pierdut bunatatea ¿i inocen¿a ce caracterizeaza natura noastra umana ¿i luciditatea räionala ? Autoarea aduce în discu¿ie confruntarea inegala între Înger, ca simbol al iertarii, ¿i Demon, ca ranchiuna, ¿i subliniaza ¿i darul pe care îl poate aduce ranchiuna: durerea ¿i suferin¿a psihica pot fi instrumente de cunoätere de sine ce transforma chimia furiei în energie constructiva. Scopul car¿ii este sa abandoneze mätile falsei bunatäi ¿i sa se concentreze asupra necesitäii de a depäi vechile dihotomii inutil sufocante, de bine ¿i rau, corect ¿i incorect, cinstit ¿i necinstit pentru a ajunge la creativitatea sentimentelor noastre.
Laura Tappatà este filosof, profesor de psihologie la Universitatea Catolica din Brescia. În prezent, este lector al Cercului de Filologie Milanez, iar în cadrul Universitäii Catolice din Piacenza a condus timp de câ¿iva ani Laboratorul de gestionare a reläiilor. A scris numeroase lucrari despre personalitatea umana, resentiment ¿i dependen¿e.

Pentru ca iertarea adevarata sa se realizeze, acest lucru trebuie sa se întâmple acolo unde raul a fost atât de mare încât nu exista alte posibilitäi de a-l depäi, unde nu exista nicio alta forma posibila de reparäie, de despagubire, de restabilire a echilibrului, a justi¿iei, a dreptäii. Aceasta este iertarea: restul este, în cel mai bun caz, perdonism, altfel spus o conven¿ie culturala, o frica de judecata divina ¿i de ceilal¿i, o falsa consolare.
Laura Tappatà

A ierta, a-¿i imagina ca po¿i continua ca ¿i când nu s-ar fi întâmplat nimic, este himera care are singura sarcina de a dauna emo¿ional ¿i de a-l face sa se simta vinovat pe cel care nu reu¿e¿te în niciun fel sa împlineasca aceasta fantasma. Exista mult mai multa noble¿e în ranchiuna con¿tienta ¿i lucida decât într-o iertare acordata dintr-o conven¿ie morala. Ranchiuna, în aceasta noua accep¿iune, nu este o vraja trista în care am cazut, ci are propria demnitate, for¿a ¿i creativitate ¿i poate deveni un instrument de cunoätere a naturii ¿i a identitäii noastre.
Laura Tappatà